Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amenzi de peste 62.000 de lei și 14 permise reținute în doar 24 de ore

Amenzi de peste 62.000 de lei și 14 permise reținute în doar 24 de ore

Peste 160 de sancțiuni contravenționale, 14 permise de conducere reținute și 16 certificate de înmatriculare retrase reprezintă bilanțul acțiunilor desfășurate de polițiștii gălățeni în ultimele 24 de ore. Controalele din trafic și intervențiile la incidente au vizat în special șoferii care au călcat accelerația sau s-au urcat la volan sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Polițiștii au intervenit, în perioada 18-19 iunie, la 47 de solicitări, dintre care 35 au fost sesizate prin apel la 112. În paralel, au fost desfășurate acțiuni pentru prevenirea faptelor cu violență și pentru depistarea abaterilor din trafic.

În total, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 62.000 de lei. Dintre acestea, 86 au fost avertismente.

Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, dintre care trei pentru depășirea vitezei legale, două pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și nouă pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare, în urma constatării unor defecțiuni tehnice sau a altor nereguli care au făcut ca vehiculele să nu îndeplinească condițiile legale de circulație.

În cadrul verificărilor au fost constatate și trei infracțiuni la regimul rutier.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Luati-le rablele nu cartonul Vineri, 19 Iunie 2026 13:45 128.127.119.*** Link la comentariu

Plătesc rate la o mașină care zace într-un service pentru că un neica se credea la curse. Ce credeți cu carnetul mi-a făcut portbagajul garaj?

postat de paloma Vineri, 19 Iunie 2026 21:15 86.124.200.*** Link la comentariu

Militia, ar putea dubla incasarile daca ar da amenzi pentru parcari in oras, asta fara a mai consuma benzina prin judet !!!...

postat de OFICIAL: pietonii si biciclistii sunt pe primele locuri ca si cauze ale accidentelor grave Sâmbătă, 20 Iunie 2026 04:03 5.13.132.*** Link la comentariu

Cand numarul si cuantumul amenzilor date pietonilor si biciclistilor vor fi mai mari decat cel date soferilor, voi crede ca se actioneaza conform gradului OFICIAL de pericol pe sosele.

postat de pietont Sâmbătă, 20 Iunie 2026 12:52 86.124.200.*** Link la comentariu

DECAT 14?? in fiecare zi, un politist zelos poate ridica 20 !! in fiecare zi !!

postat de calitatea este pentru alții Sâmbătă, 20 Iunie 2026 23:32 91.69.121.*** Link la comentariu

De ce nu ies în trafic în fiecare zi? Nu acesta este rolul acestor polițiști? Sau ei ies o zi pe lună și vă trimit comunicatul de presă și voi ii dați drumul. Poliție și jurnalism de calitate!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.