Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Procurorii DNA Galaţi au trimis-o în judecată pe fosta directoare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. Ce acuzaţii îi aduc

Procurorii DNA Galaţi au trimis-o în judecată pe fosta directoare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. Ce acuzaţii îi aduc

Potrivit unui comunicat de presă, Mihaela-Delia Râşnoveanu, fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie gălăţeni, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu şi de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, ambele în formă continuată.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Râșnoveanu Mihaela-Delia - la data faptelor manager în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila - pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (8 acte materiale) și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (4 acte materiale)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţie.

Conform rechizitoriului procurorilor, citat în comunicat, în perioada 27 mai 2017 – 08 mai 2023, inculpata, prin emiterea unor dispoziții manageriale, ar fi dispus încheierea, în beneficiul propriu, a patru contracte individuale de muncă cu timp parțial, obținând un folos patrimonial constând în salariu și spor de periclitate. În acest fel a cauzat un prejudiciu în cuantum total de 469.263 lei în dauna spitalului.

„În perioada iulie 2017 – septembrie 2023, inculpata ar fi dispus încheierea a două contracte individuale de muncă, fără organizarea concursurilor necesare ocupării posturilor de asistent medical și economist în cadrul unității medicale pe care o conducea.

Totodată, în cursul anului 2023, inculpata nu ar fi dispus încetarea acestor contracte individuale de muncă, prelungite prin acte adiționale succesive, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi cauzat un prejudiciu material Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila în cuantum de 123.020 lei, reprezentând sumele încasate în mod nelegal de persoanele respective ca urmare a încheierii și prelungirii nelegale a contractelor individuale de muncă cu timp parțial”, explică DNA.

Conform DNA, persoanele respective ocupau deja funcții de conducere în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, respectiv director de îngrijiri și director financiar-contabil. Iar prin încheierea contractelor individuale de muncă menționate anterior acestea ar fi beneficiat suplimentar de venituri salariale.

Potrivit DNA, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu sumele reținute ca prejudiciu.

În cauză, procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun imobil aflat în coproprietatea inculpatei. Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de magis Miercuri, 8 Iulie 2026 05:16 89.121.200.*** Link la comentariu

Exista DNA la Galati? Pe bune? Serios? Hai, nu mai glumiti, de cel putin 10 ani strigam dupa ei prin oras si nimic. Dar nimic ! NIMIC !

postat de George Miercuri, 8 Iulie 2026 05:53 92.87.95.*** Link la comentariu

Si in sistemul de sanatate se manifesta aceleasi probleme ca si in sistemul de justitie, si anume, jefuirea bugetului de stat in favoarea angajatilor.

postat de Sparanghel Miercuri, 8 Iulie 2026 11:21 213.233.114.*** Link la comentariu

A înviat DNA Galați? Mai au curajul jurnaliștii să scrie despre ei? Înainte se făceau publice Rapoartele lor de activitate anuale... acum ioc! Ne-ar interesa un bilanț Cheltuieli vs Recuperări prejudi

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.