Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor din localitățile județului, având ca scop consolidarea relației dintre poliție și comunitate prin promovarea unui dialog deschis, a încrederii reciproce și a cooperării.

La sfârșitul săptămânii trecute, o astfel de întâlnire a avut loc la Băneasa, fiind organizată în colaborare cu primăria comunei.

Conform IPJ Galați, printre obiectivele urmărite prin organizarea acestor evenimente se numără prevenirea criminalității, reducerea riscului de victimizare și creșterea gradului de siguranță în rândul populației.

Prevenirea rămâne una dintre principalele direcții de acțiune ale Poliției Române. Prin informare și conștientizare, cetățenii pot adopta măsuri simple și eficiente pentru protejarea propriei persoane, a familiei și a bunurilor, contribuind astfel la menținerea unui climat de siguranță în comunitate, conform IPJ.

La întâlnirea de la Băneasa au participat polițiști din cadrul structurilor de specialitate ale IPJ Galați – Poliția Rutieră, Ordine Publică, Biroul Siguranță Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și polițiști din cadrul Serviciului Resurse Umane. Aceștia au prezentat recomandări preventive, au răspuns întrebărilor adresate de participanți și au discutat despre problemele semnalate la nivel local.

Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Resurse Umane au prezentat informații privind profesia de polițist, oportunitățile de carieră în Poliția Română și modalitățile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

„Prin organizarea unor astfel de activități, Inspectoratul de Poliție Județean Galați își reafirmă angajamentul de a rămâne un partener de încredere al comunității, promovând colaborarea dintre poliție, autoritățile administrației publice locale și cetățeni, în vederea construirii și menținerii unui climat bazat pe ordine, siguranță și responsabilitate civică”, se arată în comunicatul remis de instituție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Traian Marți, 1 Septembrie 2026 10:00 86.120.239.*** Link la comentariu

"Talk is cheap, doing is hard" - cum ar zice americanul

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.