Ancheta penală în cazul accidentării lui Cosmin, încă în desfăşurare
Având în vedere faptul că atât cititori ai ziarului "Viața liberă", cât și persoane din anturajul lui Cosmin, victima accidentului rutier produs în data de 29 octombrie 2022, într-o intersecție din Galați, ne-au semnalat faptul că adolescentul ar fi traversat strada pe culoarea verde a semaforului, am solicitat un nou punct de vedere Poliției Galați. Comunicatul inițial întocmit de oamenii legii a fost unul preliminar, realizat la fața locului în momentul producerii evenimentului, pe baza declarațiilor martorilor și a probelor adunate în momentul respectiv.
„În revenire la comunicatul IPJ Galați, din data de 2 noiembrie 2022, cu privire la accidentul rutier produs pe trecerea de pietoni de pe strada Brăilei, din municipiul Galați, facem următoarele precizări. Din verificările preliminare la fața locului, s-a stabilit că victima accidentului ar fi traversat strada în fugă, pe culoarea roșie a semaforului, dar împrejurările concrete ale producerii acestuia, (inclusiv culoarea semaforului în acel moment), vor fi stabilite după finalizarea anchetei penale, aflate încă în curs de desfășurare”, ne-a declarat, vineri, 18 noiembrie 2022, Ciprian Stoica, agent șef principal în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.