De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, firma Libertatea 2000 a mai intentat un proces Primăriei Galaţi. Pe 14 ianuarie 2026, a cerut în instanţă anularea dispoziţiei respective. De cealaltă parte a baricadei, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, este convins că demolarea e doar o chestiune de timp: „Nu se pune problema «dacă», ci «când şi cum»: cu despăgubire sau fără despăgubire”…
„Faleza cu «Libertatea 2000», gata? S-a pus batista pe ţambal?”, acesta este doar unul dintre numeroasele mesaje pe care le-am primit, de la începutul anului, cu privire la demolările iniţiate cu scandal, la finele anului trecut. De altfel, faptul că din „peisajul” slujbei de Bobotează nu a lipsit construcţia „Libertatea 2000” i-a făcut pe mulţi dintre gălăţeni să se întrebe dacă tot scandalul iscat în decembrie 2025 a fost doar un exerciţiu de imagine. Iată ce susţin autorităţile şi ce demersuri juridice s-au realizat între timp.
Istoria recentă, pe scurt
Aşa cum aţi putut afla din „Viaţa liberă”, pe 27 noiembrie 2025, Primăria Galaţi a transmis dispoziţii de demolare pentru trei construcţii de pe Faleza Inferioară - restaurante amplasate în zona „Elice”. Una dintre ele este „Libertatea 2000”, cealaltă e amplasată lângă ea, iar cea de-a treia se află în partea stângă a scărilor monumentale.
Pentru că proprietarii nu s-au conformat, pe 8 decembrie 2025 a izbucnit scandalul public. Primăria a anunţat că va desfiinţa construcţiile cu resurse proprii şi a trimis pe Faleză utilaje şi echipe ale Serviciului Public Ecosal. În replică, unul dintre proprietari a chemat Poliţia, acuzând că demolarea ar fi un abuz.
„Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă” vă informam pe 17 decembrie 2025. Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Faleza Inferioară a Dunării - Libertatea 2000 SRL şi Protima Serv SRL - au obţinut suspendarea executării dispoziţiilor de demolare transmise de Primăria Galaţi. În opinia avocaţilor celor două firme, există un dubiu cu privire la legalitatea modului în care a procedat administraţia locală. Hotărârile pronunţate de judecătorii Tribunalului Galaţi nu sunt definitive, dar sunt executorii.
Deocamdată, pe portalul instanţelor nu au apărut informaţii referitoare la căile de atac exercitate şi asta pentru că Primăria încă aşteaptă documentele de la instanţă.
Ce spune primarul Ionuţ Pucheanu
„Nu dețin adevărul absolut. Adevărul absolut îl dețin doar instanțele, dar, din interpretarea noastră a legilor, trebuie să înțelegeți următorul aspect. Cei trei agenți comerciali, care au construcţii în zona scărilor, au autorizații provizorii de construcție, obţinute în anii ’90, până în 2000, când, în lipsă de legi, aceste autorizaţii se dădeau cum să dădeau. În baza acestor acte ar fi trebuit să se rezume în a-și construi exact ce spune în autorizație: niște chioșcuri, mai mici sau mai mari.
Opozabilă atât mie, cât și dumnealor, este autorizația care spune că e provizorie și că, la momentul primirii notificării de desfiinţare, are o perioadă de câteva zile să aducă terenul la forma inițială, fără niciun fel de despăgubire. Faptul că Libertatea 2000 a obținut intabularea clădirii nu schimbă cu nimic raportul juridic între Primărie şi dumnealor, ca ocupanți ai domeniului public. Terenurile pe care au construit sunt pe domeniul public, ceea ce înseamnă că sunt inalienabile, ele nu pot fi vândute sau înstrăinate decât printr-o prealabilă trecere din domeniul public în privat, hotărâri de Consiliul Local, vânzări și toate celelalte. Prin urmare, ei ocupă domeniul public, pe care vor trebui să-l elibereze”, a explicat primarul Ionuţ Pucheanu, la sfârşitul anului trecut.
De ce s-au transmis notificările de desfiinţare
Primarul Galaţiului a explicat motivele pentru care s-au transmis, la final de noiembrie 2025, notificările de desfiinţare a construcţiilor. Municipalitatea vrea să acceseze bani europeni pentru modernizarea Falezei, care sunt prealocaţi, dar contractul de finanţare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est încă nu a fost semnat: „De fiecare dată, înainte de a semna un contract, ADR vine în vizită pe teren. Noi avem o carte funciară pe care nu apare nimic, dar pe teren vor găsi niște clădiri pe domeniul public. Ceea ce înseamnă că lotul pe care noi îl punem la dispoziție pentru atragerea de fonduri europene este viciat. 99 la sută ne vor da măsură de îndreptare a situației.
Asta înseamnă că tot la demolare ajungem. Sau putem risca să ajungem în postura de a nu mai putea accesa fonduri europene, doar pentru că trei entități juridice se încordează în detrimentul tuturor gălățenilor. N-am să pun niciodată interesul unuia singur înaintea interesului general.
În cel mai rău caz, se poate întâmpla să ajungem în postura de a trebui să-i despăgubim. Dar de demolat, tot îi demolăm! Nu se pune problema «dacă», ci «când şi cum»: cu despăgubire sau fără despăgubire. De fapt și de drept, dumnealor asta urmăresc, ca în urma demolării să ajungă la o sumă de bani”, a declarat primarul.
Demolări parţiale
La întrebarea noastră, dacă vor mai urma şi alte notificări de desfiinţare a altor construcţii de pe Faleză, primarul ne-a răspuns că o situaţie specială va fi la Restaurantul „Pescăruş”. Acolo unde intervenţia va fi una atipică, pentru că vor trebui desfiinţate câteva construcţii adăugate unei proprietăţi personale şi există riscul de o afecta pe aceasta din urmă.
În rest, cartea funciară a Falezei este afectată doar de cele trei construcţii din zona scărilor monumentale.
Demersuri juridice
În timp ce Primăria aşteaptă actele de la Tribunal pentru a ataca decizia de suspendare a dispoziţiei de demolare, firma Libertatea 2000 SRL a mai deschis un proces. Este vorba despre un litigiu prin care cere anularea acestei dispoziţii.
În felul acesta, prelungeşte situaţia procesuală şi, implicit, existenţa construcţiei de pe Faleză. Care, de altfel, s-a şi redeschis pentru clienţi şi pentru organizarea de evenimente...





Sa dispara o data mizeriile alea 3 de pe faleza. Mai ales hidosenia numita Libertatea 2000. Sper ca galatenii nu se duc la mizeria aia de Libertatea 2000 pentru a servi ceva.
nu folosi,primare , banii contribuabililor pentru despagubiri ca si in cazul unor garaje ! pare înțelegere cu dar !
Toată zona aia e o țigănie …
O construcție cu aviz -PROVIZORIU- nu poate LEGAL să facă o intabulare mai ales pe domeniul public! ARANJAMENTUL cu despăgubire să aducă facturi, chitanțe ce a cheltuit iar de acolo -1/2 cost demolare
Aici primaria este slaba, trebuie intrat cu buldozerul; proprietatea este proprietate. Nimeni din primarie nu trebuie sa stea la discutii
Poate ,poate vom vedea si minunea .
spuneau ca Primaria are pana la alee, inclusiv. Dincolo de alee pana la luciul apei apartine de Apele Romane. De ce sa ii despagubeasca Primaria? Pentru ca s-au inteles intre ei, se rezolva local
Primarele câștigă capital electoral prin demolare, Patronii locațiilor,în urma demolărilor câștigă sume frumușele+alte locații, Iar angajații folosiți pt circ mediatic lacrimogen,Dumnezeu,cu mila!
Da ce barbateste pune Pucheanu problema...baaa tilica , tu habar n-ai de drept cu toata "facultatea" aia a ta de drept facuta. Mars ma!
@MISU - uite d-aia a urcat la CCR dl.Busuioc - a trecut insula Belina (teritoriul inalienabil al statului) in buzunarul lui Dragnea. NImic diferit pe cursul Dunarii.
tov primar , de cati ani este raportul curtiideconturi care spune ca pescarus in proportiede60% e construitIlegal pe TERENULprimariei adica al Nostru? niciusturoi nu ai mancat ....tov primar .mai usor
Sărăcuțul tov.prim,ce afectat trebuie să fii,nu sa mai mișcat din urechi și gata ai trecut la contramăsuri,toooocmai la al treilea mandat vezi că nu se mai mișcă lucrurile cum îți dorești???
Exact cum am zis ceva timp în urmă, kitsch-urile ălea dispar după ce se demolează Combinatul.
Litigii si iar litigii, la ce trupa de juristi ceii are primaria si la ce plateste fotea firmei de avocatura de la bucuresti milioane? Pentru ca atunci cand apare un litigiu, suteti cu chilotii in vi
Normal ca nu ne doare gura sa spunem ca ii despagubim....doar o facem din banii fraierilor. :)))))
Libertatea 2000 si restaurantul cu constructiile de sub scari acolo unde a fost restaurantul Valurile Dunarii niste kitch-uri de talcioc intr-un oras ce doreste a fi modern !
Cine Primar a aprobat construcțile ălea monstruase, să i se dărâme casa în cap.