Preotul care a condus Gospodărire Urbană este director la o mare uzină de armament
Viorel Stelian Popa, fost director al societății Gospodărire Urbană Galați în 2015, iar din 2020 consilier al primarului pe probleme de asistență socială la Primăria Galați, conduce interimar Uzina Mecanică Plopeni, specializată în producția de muniție. Informația a fost făcută publică de G4Media, într-o anchetă intitulată "Cum e condusă o fabrică esențială din industria de apărare: directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni a fost șef la cimitire și la circ, directorul comercial e trimis în judecată de DNA pentru că ar fi luat mită 13 miei de Paște".
În lungul șir de directori care au condus societatea Gospodărire Urbană SRL Galați se distinge, ca o „pată de culoare”, Viorel Stelian Popa, un manager diferit de toți cei care l-au precedat ori i-au urmat în funcție. Și asta pentru că profesia sa de bază este aceea de preot - mai mult, după cum consemnam la vremea aceea, avea și experiența înființării unei biserici românești în Spania - dar fusese și director adjunct al Administrației Cimitirelor din Primăria Capitalei. Mandatul său interimar la conducerea societății care administrează domeniul public al municipiului Galați a fost scurt - din septembrie până în decembrie 2015, dar zbuciumat.
Ceea ce l-a readus în atenția noastră a fost un articol publicat de G4Media, dar mai cu seamă CV-ul pe care Viorel Stelian Popa îl face public pe portalul Uzinei Mecanice Plopeni, document în care afirmă că, din 2020 până în prezent, este "consilier primar pe probleme de asistență socială - Primăria Galați". Și că a avut aceeași funcție și în perioada 2015-2019! În același document, Popa susține și că a fost director general ADP (Administrarea Domeniului Public) Galați în perioada 2013-2015. Fapt surprinzător în condițiile în care, în realitate, „ADP” devenise demult Gospodărire Urbană, iar mandatul său de director a fost de doar câteva luni, în 2015!
Dar faptul că un consilier personal al primarului Galațiului a ajuns la cârma Uzinei Mecanice Plopeni, specializată în producția de muniție, o companie-cheie din complexul industrial militar al României, nu putea să nu fie un subiect de interes pentru noi.
„Uzina de la Plopeni (Prahova) produce muniție pe diferite calibre și e luată în calcul pentru o posibilă cooperare cu o companie germană pentru producția de obuze compatibile cu armele Ucrainei. Compania cu capital integral de stat este condusă în acest moment de directorul general Viorel Stelian Popa, numit în funcție în 1 martie 2022, la doar câteva zile de la începerea invaziei ruse în Ucraina. El a fost numit în funcția de director general la o companie de armament fără să aibă nicio experiență relevantă în domeniu. El a venit de pe poziția de consilier al primarului din Galați, Ionuț Pucheanu, influent lider local PSD și coleg de organizație de partid cu ministrul PSD al Economiei, Florin Spătaru, care are în subordine Uzina Mecanică Plopeni. CV-ul oficial al directorului general Viorel Stelian Popa arată că acesta a deținut diverse funcții în administrația centrală și locală, niciuna legată de industria de apărare. El a fost director administrativ la Circul "Globus" București, director adjunct la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, director general la Radioactiv Mineral Măgurele, asistent cabinet la ministrul Economiei. Din CV-ul său lipsesc posturile ocupate până în 2010, dar într-un interviu pentru "Viața liberă" în 2015 el spunea că este preot şi a înfiinţat o biserică românească în Spania”, consemnează G4Media.
Conform ultimei organigrame a Primăriei Galați, aprobată în februarie anul trecut, primarul Ionuț Pucheanu are un cabinet format din șase consilieri, din care doar două posturi sunt ocupate. La solicitarea noastră, biroul de presă al Primăriei ne-a declarat că Viorel Stelian Popa a fost consilier al primarului, fără a oferi detalii asupra perioadei.





Omul potrivit, la locul potrivit !!! De asta se duce totul de rapa in tara asta !!!
Experienta pentru consilier la Primaria Galati a capatat-o de la circ, unde a dresat foci, apoi la Primarie doar a consiliat foci. Stai ca le incurc, a fost consilier la Cimitir, dresor la Primarie, preot la Fabrica de Munitie?
Vinovat e ce cel ce la propus pentru aceasta functie[ totul cu pile si relatii , o adevarata cumetrie si trambulina in fieful PSD] , deci pina si femeia de serviciu din primaria Galati poate ajunge director la o scoala generala. daca se vrea.
Uite popa, nu e popa , este director într-o companie din complexul industrial militar al României. Ce magie a făcut PSD Galați!
nici pe vremea lui ceausescu nu vedeai asa ceva!cel putin in ultimii ani ai lui cei numiti pe functii aveau cel putin studii in domeniul in care erau numiti!asta nu are decat cadelnita si patrafirul!probabil va avea nevoie de ele ca sa sfinteasca obuzele,ca in rest vid total!eheheiii are partidul ca
Nu inteleg ce atata iures... Dupa ce munitia e ...trasa ...iti canta popa la cap .....asta e ... asa ca . Popa potrivit la locul potrivit ...ce drak ma nica nu pricepeti ...
Ce fata de ..harlet are..!!!
Hopaaa, cam se pune saua pe Gospodarie Urbana! Ieri articol negativ, azi iar ceva negativ tangential, se pregatesc ceva schimbari acolo? Nu de alta dar in afara de taxe mai mari nu am vazut imbunatatiri in activitatea societatii.
Hmm, si ne mai miram de ce suntem catalogati si tratati precum o natie de lumea a 3-a, ce populeaza o tara BANANIERA dtpdv.
Groaznic! Bataie de joc cu vietile noastre.
Dar oare Prim-ministrul, Președintele țării, cei din alte partide aflate la guvernare nu au aflat de acest caz ? Nu au nici o reacție ? Cum este posibil așa ceva, cum să numești într-o funcție de conducere la o întreprindere strategică o persoană fără nici o pregătire în domeniu ? Nu msi scăpam de
In conditii de razboi la granita, industria de aparare a tarii trece sub comanda politrucilor infractori marca PSD, BRAVO! FELICITARI! Ne faceti sa fim iarasi mandri ca suntem romani! Bravo! Felicitari!
Vorba aia: "l-a ajutat Dumnezeu". :)))))
”România educată? Gargară! Fără bani ce educație să faci? Mii de kilometri de autostrăzi? Gargară! Sute de spitale noi? Gargară! Școli noi? Gargară! (…) E o minune că încă mai există pe hartă. Numai printr-o minune mai merg trenurile pe șinele astea vechi și neschimbate de 50 de ani. Numai printr-o
ce de comentarii!!!....nu e clara bre?!....ori e prost cu 'oaie mari,ori SRI-PSD ori SIE-PSD...ca doar "serviciile" sunt controlate de catre cine oare?! unii chiar spun ca ar fi iubea secreta a lu' ionutz(cu 'i' mic). Mai stii?!!!......
Am avut asteptari de la ministrul economiei. Un galatean, fost navalist, va aduce beneficii orasului....Cand colo, ce sa vezi, a devenit rusinea Romaniei!
Cum era odată, înainte de '89, băiatul are confirmare de la ,,serviciul cadre'' cu ,,dosar sănătos'' în a lui promovare profesională, tot teren 4x4, unde-l pui, bun la toate, că-i pe ''domeniu''.
Asta refleca acest neam de HOTI, praf, prafalau... mababru! Un preot... avem gropari ce-au pus industria la manant incepand cu petre roman, fiul lui walter roman si partidului comunist spaniol! Char suntem ASA DE PROSTI? RAspuns: DA! De morti numai de bine, de noi... numai de rau! Sa nu ratati MO
Doamne, Dumnezeule, ce CV are acest om! Fiti atenti cum arata un CV de "derector"! Un CV demn de un parvenit! Dar fiti atenti ca a avut DOAR functii de director. Dar, nu stim unde a facut liceul!!!!??? L-a facut oare? Este clara si stiuta legatura dintre primar si servicii, dar sa sustii un prapadit
coniacul e cu atit mai bun cu cit are stele mai multe.
Ca e fost preot mai merge, ca la cimitir trebuie si asa ceva dar sa fii Romano Americana cum e? Or vorbi americaneste mortii si da, trebuie un sef sa-i inteleaga ca le au crescut buruienile cam mari pe piept! Asta ca ala de-i administrativ e jurist si stie mai mult latina
Ca preot ,totul incepe cu ,DOAMNE AJUTA !
În mod nerușinat a instituit reguli neomenesti pentru familiile care își au morții în cimitir taxe imense Gospodarirea urbana s a transformat în STAT IN STAT , practica o groaza de ilegalități și mizerii ceea ce nu este în concordanta cu locul administrat și probabil la asta sunt buni oamenii car