Șoferi fără permis, dar cu chef de plimbare

Două persoane au fost depistate la volan, deși nu aveau permis de conducere. Primul „aspirant” la statutul de șofer a fost depistat de polițiști vineri, 13 martie, în timp ce conducea pe strada Ion Creangă din comuna Matca. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cel de-al doilea caz, o femeie în vârstă de 31 de ani a fost oprită de polițiști sâmbătă, 14 martie, pe strada Amilcar Vasiliu, din comuna Ivești. Și în această situație, verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au arătat că tânăra avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.