Finanțare UE pentru modernizarea Școlii Nr. 25
Potrivit Primăriei Galați, a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru obiectivul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Municipiul Galați”. Valoarea totală a proiectului este de 3.825.593 de lei cu TVA, din care fondurile nerambursabile reprezintă 2.235.417 lei cu TVA.
Clădirea, situată pe strada Basarabiei nr. 25, a fost construită în anul 1960. Principalele categorii de lucrări vizează: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu (pompe de căldură de tip aer-apă); modernizarea instalației de iluminat aferente clădirii; instalarea sistemelor de climatizare; lucrări de management energetic; lucrări conexe.
Beneficiarii direcți ai investiției sunt cei 501 elevi înscriși în învățământul primar și gimnazial, 35 de cadre didactice și 7 cadre didactice auxiliare și nedidactice. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, termenul de finalizare fiind 30.06.2023.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.