Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a urnit Mecanismul pentru Tranziție Justă

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că a fost aprobată metodologia de alocare a bugetelor către cele șase județe afectate de decarbonizarea industriei, în cadrul Mecanismului pentru Tranziție Justă.

Programul are un buget total de 2,1 miliarde de euro, de care vor beneficia numai șase județe, cele mai afectate: Galați, Gorj, Hunedoara, Dolj, Mureș și Prahova. Mecanismul vizează măsuri de reconversie a locurilor de muncă și recalificare a oamenilor ce vor fi afectați de măsurile de tranziție justă. "Va fi lansat în consultare publică acest program operațional. Asigurăm bugetele necesare pentru a asigura tranziția către economia cu emisii reduse de CO2 și a avea o integrare socială a forței de muncă afectate", a spus, joi, ministrul Boloș.

Așa cum "Viața liberă" a mai scris, cele șase județe au fost selectate de Comisia Europeană. Banii nu se vor împărți în mod egal între ele, ci pe baza eligibilității proiectelor depuse de acestea, în planurile lor teritoriale. Se are în vedere, totuși, ca fondurile să nu fie acaparate de unul sau două județe, iar altele să nu primească nimic.

Conform unei declarații recente a președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, Combinatul Siderurgic Liberty Galați ar putea fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestor fonduri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.