Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bani din PNRR pentru Grădinița „Elena Doamna”

Construită în anul 1930, Grădinița cu Program Prelungit „Elena Doamna” va fi modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractul de finanțare, în valoare de 2 milioane de lei, a fost semnat, anunță Primăria Galați.

În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de creștere a eficienței energetice, precum și lucrări de consolidare a clădirii situate pe strada Domnească nr. 114.

„Este vorba în principal despre reabilitarea termică a clădirii, a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea instalațiilor de iluminat, realizare de cămășuieli la nivelul fundațiilor și armare grinzi, înlocuirea planșeului din lemn cu unul din beton armat, refacerea șarpantei, cămășuirea pe ambele fețe ale pereților interiori și exteriori cu beton armat, dezafectarea integrală și înlocuirea straturilor existente de la planșeul peste ultimul nivel”, transmite municipalitatea.

Până acum, cadrul PNRR, Primăria municipiului Galați a primit aprobarea  pentru 47 de proiecte totalizând aproximativ 75 de milioane de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.