Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine vrea să transforme o ruină în creșă

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, două oferte au fost depuse în cadrul licitației organizate de Primăria Galați pentru execuția lucrărilor care să transforme ruina fostului centru de transfuzii din cartierul Țiglina 1 într-o creșă modernă. Este vorba despre firma SMB Steel Project Partnership și despre Asocierea Seth Building - Pavmir Agro.

Contractul, cu o valoare estimată de 4.282.427 de lei fără TVA, are ca obiectiv „renovarea energetică – Reabilitare imobil strada Saturn nr. 6A – Creșă copii”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Clădirea, care se află într-o stare avansată de degradare, va beneficia de lucrări de reabilitare termică, sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, o nouă instalație de iluminat și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice etc.

Contractul de lucrări va fi atribuit pe criteriul „prețul cel mai scăzut”. Termenul de execuție este de 12 luni de la data predării amplasamentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Nicusor Vineri, 2 Februarie 2024 06:40 5.13.147.*** Link la comentariu

Tancrad, Lemacons sau Citadina LIPSESC ? Sau sunt firmituri pentru ele ?

postat de Nicusor Vineri, 2 Februarie 2024 06:40 5.13.147.*** Link la comentariu

O noua alaturi de multe alte promisiuni electorale ? "Termenul de execuție este de 12 luni de la data predării amplasamentului". Cam pe cand viseaza Primaria ca va fi predarea amplasamentului ? Inainte sau dupa terminarea drumul prin curtea Politiei de Frontiera ?

postat de Nicusor Vineri, 2 Februarie 2024 06:40 5.13.147.*** Link la comentariu

In viitorul campus universitar vecin cu Politia de Frontiera s-au construit gradinite si scoli la cat de multe cladiri se ridica "mandre spre soare" ?

postat de fara gradinita in aceasta cladire. Vineri, 2 Februarie 2024 08:03 5.13.142.*** Link la comentariu

Cladirea aia infecta trebuie darimata curatat locul si dezinfectat si facut alceva nu gradinita sa se imbolnaveasca copii de mii de boli de la microbii ce sint in acea cladire.

postat de Ion Vineri, 2 Februarie 2024 08:42 82.79.117.*** Link la comentariu

Va avea autorizatii de functionare, ISU, PARCARE proprie, cai de acces iluminate, zone de joaca pentru copii cu protectie antifonica pentru cartierul din jur, etc?

postat de Ciclop Vineri, 2 Februarie 2024 09:49 86.120.239.*** Link la comentariu

Cu aproape 1 milion de euro se putea construi una noua. Nu există clădire modernă in urma renovării unei ruine.Doar de dragul de a încărca devizele cu riscul ulterior de a se prăbuși planșeul peste copii se "modernizează" toate cocinele, pt ca structura de rezistență rămâne mereu aceiași.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.