Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zece noi intersecții vor fi semaforizate în Galaţi

Primăria municipiului Galați informează că se lucrează la extinderea Sistemului Inteligent de Management al Traficului (aşa-numita "undă verde"), prin includerea intersecțiilor aflate pe strada Traian (pe tronsonul dintre străzile Tecuci și Cetățianu Ioan)".

Proiectul, în valoare de circa un milion de euro, este finanțat prin PNRR şi prevede lucrări de construcții și montaj de instalații de semaforizare inteligentă în zece intersecții și patru treceri de pietoni. Într-o primă etapă, vor intra în lucru trei intersecții, respectiv: Traian/Rizer (sud), Traian/Rizer (nord) și Traian/Radu Negru. De asemenea, se vor monta echipamente suplimentare în centrul de monitorizare a traficului de la sediul Poliției Locale Galați.

Printre beneficiile pe care le va aduce acest proiect se numără: creșterea vitezei de circulație, inclusiv pentru transportul public; creșterea fluidității traficului pe strada Traian, reducerea numărului de accidente ca urmare a creșterii siguranței traficului, scăderea consumului de combustibil și, implicit, reducerea poluării. Totodată, monitorizarea permanentă, în timp real, funcționării sistemelor de semaforizare va oferi posibilitatea intervenției rapide în cazul unei defecțiuni.

Durata totală a lucrărilor din cele zece intersecţii este de 12 luni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

15 comentarii

postat de Gogu Vineri, 20 Septembrie 2024 04:17 82.79.117.*** Link la comentariu

Cine a castigat licitatia? Cum fac asta daca sistemul actual nu functioneaza nici dupa atati ani de la montare??? Numai sa montezi stalpi cu semafoare care vor functiona numai pe galben intermitent sau deloc, semafoare la care culoarea galbena nu mai exista, in giratoare, etc. Politia le da aviz?

postat de Sergiu Vineri, 20 Septembrie 2024 05:23 5.13.150.*** Link la comentariu

DE CE pentru Primăria municipiului Galați "Sistemului Inteligent de Management al Traficului (aşa-numita "undă verde")" inseamna ALTCEVA decat ce ar trebui sa insemne pentru toti participantii la trafic din Galati ? Alta ocazie de a mai sifona niste bani. Or fi multi or fi putini nu doar ei stiu.

postat de Dan Vineri, 20 Septembrie 2024 05:54 79.115.59.*** Link la comentariu

După alegeri liber la furat, așa înțelege acest individ.Institutia primăriei și consiliul local funcționează doar în interes de partid.

postat de Neculai Vineri, 20 Septembrie 2024 06:14 80.32.118.*** Link la comentariu

Primaria ne-ar putea spune cand dispar cablurile de pe stalpi? Ba mai mult in loc sa dispara, apar altele. Exemplu, pe centura, de la talcioc spre Cosbuc, pe noii stalpi au aparut cabluri care traverseaza spre gradini. Se vede ca "nea Ion" are nevoie de curent. Controleaza cineva jungla asta?

postat de citizen Vineri, 20 Septembrie 2024 06:44 5.13.165.*** Link la comentariu

Giratoriile. Nu lasati cumva vreun sens giratoriu sa scape nesemaforizat!! :)))

postat de Cetatean Vineri, 20 Septembrie 2024 10:43 78.96.85.*** Link la comentariu

A cui afacere??? Poate, capetele de capra înlocuiesc semafoarele existente cu o funcționalitate tâmpită. S a scris mult despre ASTA . CINE SA AUDA????politia??? Procuratura?????

postat de Tudor Vineri, 20 Septembrie 2024 11:29 46.97.168.*** Link la comentariu

Undă verde?O glumă sinistră unda verde la Galați.Toată Europa pune sensuri giratorii în locul semafoarelor,noi procedăm invers.Punem semafoare în sensuri giratorii...Dar ce putem să comentăm?Au primit votul gălățenilor.Deci....liber la tâmpenii.

postat de Primarul priceput Vineri, 20 Septembrie 2024 12:16 46.97.171.*** Link la comentariu

Semafoarele n-au nimic, doar ca sunt prea inteligente pentru cei ce le programeaza; de aia functioneaza aiurea.

postat de resemnat Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 05:52 5.13.165.*** Link la comentariu

intr-o tara mai avansata - politic, economic si asa mai departe - in multe intersectii am descoperit 3 semafoare/sens: unul mai mic - la nivelul primului sofer. La 2 m mai sus - pentru masinile din pozitiile 2-4 si unul deasupra benzii - ca sa vada si cei care se apropie, din fund de la primarie.

postat de Ekow Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 09:11 5.13.197.*** Link la comentariu

Semafoarele inteligente de pe vremea lui Mariusica nu funcționează nici acum .Cine răspunde? Unde sunt banii ??

postat de Cetatean Duminică, 22 Septembrie 2024 04:37 213.177.4.*** Link la comentariu

Sa vezi aglomeratie acum pe Traian. O sa faci dublu ca timp din Bariera pana in Piata Mare . Cu siguranta unda verde nu va functiona . Era printre putinele strazi pe care se circula mai repede .

postat de chris39b Duminică, 22 Septembrie 2024 06:00 109.166.129.*** Link la comentariu

Introduceti sensuri giratorii nu semafoare. Introducând semafoare nu faceți nimic altceva decât sa îngreunați și mai tare traficul.

postat de Radu Luni, 23 Septembrie 2024 05:48 80.32.118.*** Link la comentariu

Da, da. Introduceti giratorii ca pe centura, unde eficienta este = 0 si unde un camion va ocupa doua benzi cand se va incadra. Daca se poate cu ziduri inalte, gen fortareata. Ca asta cica se numeste preventie. Nu uitati sa puneti si trecerile de pietoni, ca trebuiesc si astea. De semafoare mai vedem

postat de Geos Luni, 23 Septembrie 2024 09:26 5.2.205.*** Link la comentariu

Poate face primarul o plimbare până în Focșani, să vadă cum se poate rezolva problema traficului , atât pentru autovehicule cat și pentru transportul in comun, bicicliști sau pietoni: sensuri unice, benzi dedicate transportului in comun, piste protejate pentru bicicliști.

postat de Paula Luni, 23 Septembrie 2024 09:58 5.13.137.*** Link la comentariu

Pe Otelarilor ar trebui semafoare , o multime de copii traverseaza sa mearga la scoli. Si unii soferi se cred la raliu, nici o intentie sa opreasca.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.