BILĂ ALBĂ - BILĂ NEAGRĂ: Cancerul administrativ şi cancerul limfatic
Pe plan administrativ, de cele mai multe ori nu se întâmplă nimic bun. Ceea ce e bun e ceea ce ar fi fost normal să se întâmple, cum e cazul furnizării apei calde, cum e cazul proiectului de management integrat al deşeurilor care în sfârşit poate deveni operabil. Nu este normal să ne bucurăm că avem apă caldă sau că în sfârşit s-a găsit o soluţie pentru furnizarea apei calde. Ea ar fi trebuit să existe, în secolul XXI! La fel, faptul că săptămâna aceasta Consiliul Judeţului a primit avizul Ministerului Mediului pentru a demara procedura de scoatere a unui teren din fondul forestier şi că poate astfel accesa fonduri pentru a construi pe acel teren o staţie de tratare mecanico biologică, după doi ani de zile, iar nu e un lucru bun.
Lucrurile astea ar fi trebuit deja să se întâmple, nu să treacă luni fără apă caldă, nu să dureze doi ani de zile până să găsim calea de a accesa fonduri europene pentru un proiect pe care, dacă nu îl punem în practică, riscăm amenzi.
Administraţia locală primeşte o bilă neagră pentru lipsa de reacţie, pentru încetineală şi pentru că ne face să credem că apa caldă e un miracol, nu un drept.
Dar putem da bilă albă oamenilor care s-au oferit să îl ajute pe Constantin Sîrbu, în vârstă de 25 de ani, care este diagnosticat cu cancer limfatic. Ziarul nostru a scris de două ori despre cazul lui, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Oameni din diverse medii sociale au spus că vor să ajute. Dacă administraţia nu reuşeşte să-şi facă treaba, cu toate că şi administraţia tot din oameni e făcută, omul de rând încă mai are o scânteie de bunătate, încă mai are capacitatea de a sări în sprijinul semenului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.