Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă trei posturi scoase la concurs de Primăria Galaţi

Biroul de Presă, Serviciul Organizare Evenimente şi Compartimentul Proiecte Internaționale sunt structurile din cadrul Primăriei Galaţi care au posturi vacante, pentru ocuparea cărora s-a anunţat organizarea unor concursuri.
Pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție de inspector de specialitate, grad debutant - Biroul de Presă, candidaţilor li se cere doar să fie absolvenți de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Dosarele de înscriere se pot depune până pe 22 octombrie 2021, proba scrisă este programată pe 1 noiembrie 2021 şi va fi urmată de interviu.
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad superior la Serviciul Organizare Evenimente, candidaţilor li se cere să fie licenţiaţi în științe economice şi să aibă minimum şapte ani în specialitatea acestor studii. Dosarele de înscriere la concurs sunt aşteptate până pe 25 octombrie 2021, proba scrisă va avea loc pe 8 noiembrie 2021 şi va fi urmată de interviu.
La Compartimentul Proiecte Internaționale, se organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție de inspector de specialitate, grad IA. Candidaţii trebuie să fie absolvenți de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, să aibă vechime minimum trei ani în specialitatea studiilor superioare şi autorizație valabilă de diriginte de șantier în domeniile: construcții civile, industriale, agricole sau drumuri, poduri, tunele, piste de aviație, transport pe cablu. Dosarele de înscriere la concurs se depun până pe 12 octombrie 2021, proba scrisă va fi pe 20 octombrie 2021 şi va fi urmată de interviu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.