Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

18 locuri vacante la Galați pentru rezidențiat

Toamna se numără bobocii și primăvara medicii rezidenți, pentru care se organizează o sesiune extraordinară a examenului de rezidențiat. 
Ministerul Sănătății a publicat, pe pagina oficială a instituției, numărul locurilor scoase la concurs pentru medicii care vor susține rezidențiatul în sesiunea de pe 14 mai 2023. Astfel, pentru domeniul Medicină, pentru Galați sunt disponibile 18 posturi vacante, în timp ce la nivelul întregii țări sunt disponibile 626 de locuri. În unitățile spitalicești din Galați, cele mai multe locuri sunt disponibile pentru specializarea Urologie (trei locuri), urmând, cu număr egal de locuri, câte două, specializări precum Sănătate Publică și Management, Neonatologie, Chirurgie toracică, Chirurgie pediatrică, Chirurgie generală și Anestezie și Terapie Intensivă. Chirurgia orală și maxilo-facială pune la dispoziție un loc, la fel și Medicina de Urgență, respectiv, Ortopedia pediatrică. 
Reamintim faptul că Ministerul Sănătății va organiza la data de 14 mai 2023, în condițiile prevăzute de art. 181 (2) al Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările ulterioare, o sesiune extraordinară a concursului de intrare în rezidențiatul pe loc și pe post. Concursul va fi organizat în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină, în sesiunea 20 noiembrie 2022, conform celor prevăzute în anexă. Publicația și metodologia de concurs vor fi aduse la cunoștința celor interesați, prin afișare pe pagina web a Ministerului Sănătății, respectiv, pe pagina web rezidențiat.ms.ro. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.