Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine vrea să devină TAXIMETRIST? Primăria Galați scoate la bătaie 107 autorizaţii de taxi

Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că începe procedurile de atribuire a unui nou lot de autorizaţii pentru activitatea de taximetrie. În această etapă, sunt disponibile 107 autorizaţii ce vor fi atribuite în condiţiile legii.

Conform municipalităţii, data limită până la care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participarea la procedură este 5 mai 2016. Lista cu documentele care trebuie depuse pentru obţinerea licenţei poate fi consultată la Compartimentul Transport Urban din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, situat pe strada Traian nr. 246. Rezultatele evaluării dosarelor vor fi anunţate la Compartimentul Transport Urban, pe data de 10 mai 2016.

„Eliberarea autorizaţiilor taxi către solicitanţii cu documentaţii complete, depuse în termen, se va face după aprobarea de către Consiliul Local a atribuirii numărului de autorizaţii taxi şi a numerelor de ordine ale acestora, adică începând cu data de 11 iunie 2016. Numerele de ordine ale autorizaţiilor taxi disponibile sunt: 323, 356, 591, 717 şi de la 898 la 1.000”, precizează Primăria.

Conform autorităţilor, pentru obţinerea autorizaţiei pentru activitatea de taximetrie, solicitanţii trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate impuse prin lege şi vor fi departajaţi prin punctaje.

Criteriile de departajare şi punctajele care se acordă autovehiculelor participante au în vedere: vechimea autovehiculului, norma euro, aerul condiţionat, airbagurile pentru pasageri, volumul portbagaj, efortul investiţional, vechimea operatorului, GPS-ul şi vechimea pe lista de aşteptare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.