Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poveşti de peste Ocean (7) Canada - între mit şi realitate

Concomitent cu învăţarea limbii şi examenele pentru carnetul de conducere, proaspătul venit trebuie să-şi găsească o locuinţă pentru el şi familie. Ca prim şoc, în Canada toate casele sunt construite din lemn pe o fundaţie din beton, care joacă şi rolul de demisol. Peste structura de lemn se pun pereţi exteriori din placaj, multă izolaţie şi cărămidă aparentă. La interior se foloseşte alt gen de izolaţie şi plăci din gips. Dar asta e deja un vis pentru noul venit, care are de aşteptat 3-4-5 ani până să-şi poată permite o casă a lui...

Apartament la bloc
Aşa că alternativa este închirierea unui apartament la bloc. Blocurile aici sunt de la o structură cu trei apartamente, aşa-zisul triplex, până la genul turn, cu 16-25 de etaje şi sute de apartamente.
Indiferent de numărul de apartamente din bloc, proaspătul chiriaş are asigurate aragazul, frigiderul, câteodată maşina de spălat vase, iar contra cost, în bloc, o spălătorie în care găseşte maşini de spălat şi uscătoare de rufe care funcţionează cu monede. Costul căldurii şi al electricităţii este inclus de obicei în chirie, rămânând în sarcina locatarului telefonul fix şi cablul TV.
Preţurile locuinţelor variază mult de la oraş la oraş, iar în acelaşi oraş sunt diferenţe în funcţie de zonă, vechimea clădirii şi facilităţile ei. În oraşul meu se poate închiria un apartament cu un dormitor (două camere în România) cu balcon, într-o zonă decentă, cu căldura şi electricitatea incluse, începând undeva la 725 de dolari canadieni. La data scrierii acestui articol, dolarul canadian este la paritate cu cel american. (Va urma)

Sandu Sindile



(gălăţean prin naştere şi canadian prin liber consimţită emigrare)

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
-

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.