Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Euro încheie anul aproape de 4,65 lei

Penultima săptămână a acestui an a readus euro pe creştere, pe fondul majorării cererii de valută, dar şi a creşterii tensiunilor în Europa, după victoria separatiştilor în Catalonia. Participanţii la piaţa valutară şi-au luat, de asemenea, poziţii de protecţie, înainte de minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Crăciunului.

Cursul euro a scăzut la începutul perioadei la 4,6210 lei, minim al ultimelor aproape două luni, dar a încheiat-o la 4,6401 lei, într-o şedinţă în care transferurile s-au efectuat între 4,631 şi 4,644 lei, după o deschidere la 4,634 lei. La închiderea pieţei locale, cotaţiile erau de 4,638 - 4,641 lei.

Ieri dimineaţă, cotaţiile pe raportul euro/leu, pe pieţele internaţionale care au fost deschise, erau de 4,638 - 4,645 lei.

În ultimele zile din 2017, nu se aşteaptă o scădere a euro sub pragul de 4,64 lei, comercianţii fiind interesaţi să achiziţioneze, din timp, valuta necesară pentru achitarea importurilor pe care le-au făcut pentru a potoli foamea de cumpărături a românilor.

Oricum, Executivul se arată foarte optimist în privinţa evoluţiei raportului euro/leu în 2018, mizând pe un curs mediu de 4,55 lei, conform proiecţiei realizate de Comisia Naţională de Prognoză pentru proiectul de buget. Acesta este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 3,1% şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Media dolarului american a fluctuat între 3,9051 şi 3,9243 lei, cursul de sfârşitul intervalului fiind stabilit la 3,9569 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 3,901 şi 3,922 lei.

Moneda elveţiană s-a mişcat pe pieţele internaţionale în culoarul 1,161 - 1,175 franci/euro, astfel că media a scăzut de la 3,9715 la 3,9564 lei, perioada fiind încheiată la 3,9569 lei.

Deprecierea leului faţă de euro a fost însoţită de o scădere a indicilor ROBOR. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei şi care afectează în mod direct buzunarele românilor, a coborât la finalul perioadei la 2,09%, cel mai scăzut nivel începând cu 16 noiembrie. Indicele la şase luni a scăzut la 2,29%, minimul ultimei luni, iar cei la nouă şi 12 luni au coborât, la rândul lor, la 2,32%, respectiv, 2,35%.

Perechea euro/dolar a fluctuat în jurul pragului de 1,18 dolari (1,1738 - 1,1890 dolari), investitorii alegând prudenţa înainte de minivacanţa de Crăciun, dar şi după victoria separatiştilor în Catalonia, la alegerile anticipate care s-au desfăşurat în această regiune a Spaniei.

A existat, totuşi, şi o mică sincopă, conform Bloomberg. În dimineaţa de Crăciun, euro a scăzut, în doar câteva minute cu 3%, la 1,1558 dolari, minim care nu mai fusese atins de la jumătatea lui iulie. Conform analiştilor a fost o "greşeală" provocată de un algoritm de tranzacţionare pe calculator, care a fost remediată rapid.

Ieri dimineaţă, tranzacţiile se realizau între 1,1856 şi 1,1876 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.