AFDJ Galați. Șase inculpați trimiși în judecată de Parchetul European în dosarul remorcherelor de 7 milioane de euro

Potrivit comunicatului publicat de Parchetul European în 26 octombrie, patru funcționari publici din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, o persoană fizică și o societate comercială au fost trimiși în judecată într-un dosar care vizează achiziția a două remorchere finanțate din fonduri europene.
Valoarea prejudiciului este estimată la aproximativ 7 milioane de euro.
Procurorii Parchetului European din Cluj-Napoca au înaintat rechizitoriul Tribunalului Iași. Achiziția a două remorchere multifuncționale este vizată de anchetă. Proiectul a beneficiat de finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020.
Licitația ar fi favorizat o singură societate comercială
Potrivit procurorilor europeni, cele două remorchere trebuiau să poată naviga inclusiv în perioadele în care nivelul Dunării este scăzut și să ofere asistență navelor aflate în dificultate. Cu toate acestea, documentația licitației ar fi inclus cerințe tehnice specifice navelor maritime, deși ambarcațiunile erau destinate navigației pe căi navigabile interioare.
Remorcherele au fost livrate cu un pescaj mai mare decât cel prevăzut în contract
Cele două nave au fost livrate în anul 2021, însă pescajul lor real era de 2,6 metri, peste limita maximă de doi metri prevăzută în contract.
Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, cei patru funcționari publici au acceptat navele și au semnat documentele de recepție finală.
Din cauza pescajului mai mare decât cel prevăzut, navele pot fi utilizate în siguranță pe ruta pentru care au fost achiziționate numai atunci când nivelul apei este suficient de ridicat.
În cazul în care vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între trei ani și zece ani și jumătate, potrivit instituției europene.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției de către instanța competentă.
Sursa foto: European Public Prosecutor’s Office





Care sunt persoanele implicate ?!
Psihopedagogie,știința materialelor,prof univ dr la Cahul,fiscalitate,parapsiholog să nu uităm!Numai leana săraca,o fi ratat vreun domeniu în care asta a învățat de ne-a ucis.Secretară la SidexTrading
PNRR, SAFE, spaga, vile, deficit, impozite, taxe, impozite, balcoane inchise, hotie, prostie...
Cu mintea numa' la Scheme . Plateste Romania ...nu-i nici o Problema . Banii se recupereaza de la buget , iar Functionarii Publici scapa si ei ...sa fie Povestea cu Happy End .
niste oameni psdisti pusi politic neamuri prin alianta cu seful fac pentru ce au fost pusi in functie umplerea de buzunare.
Poate erau doar pentru Dunărea maritima, până la Brăila? Ca Voinicul, Viteazul, Perseus, Alexandria 1,2etc. Cine a făcut documentele avea habar? Ceilalți au citit?
Să le fie de bine și să nu mai facă nave ptr România. șalupa Irina este in dosarul penal? Așa nume ca si nepoată - sa, le-a ajuns? au sedinte lunare dese si lipsă la motorina AFDJ
De 35 de ani de cand se jefueste tara, vanzanduse nu numai combinate, santiere navale si tot ce era profitabil, dar si bogatiile subsolului, ( adrian.nastase) ati auzit ca cineva sa raspunda pentru ce
Pe populime interesează numele inculpaților.. sa vedem și noi de unde au avut anumiți vecini bani de vile și mașini că doar au salarii mici , nu ?
Am avut grija de voi cao closca de puisorii ei, iar voi va bateti joc de mine
Doua remorchere fluviale am adus/ Pentru interventii pe Dunarea de Sus/ Le-am adus de la turci cu .../Ca sa fac un ban gramada/ Am pupat in ... partidul/ Sa-l pun in functie pe fiimiu
Mare director anutza a ajuns/ Linge tot de jos pana sus/ El isi face buzunarele pline/ Ca nu da nimic la raierime/ Bravo lui ca e mare mar...foi/ Afedejistii sa ma traga de un ...
Intrevad la orizont niste mustrari
Dacă pentru 60 de cm la pescaj e problema, eu sunt Prometeu care a adus focul...oare nu le este rușine?
Dar de pe la Minister sau Consiliul Județean nu e nimeni de vină? Sau la noi, Costel Fotea are imunitate de la DNA...?
s-a modificat caietul de sarcini, s-a semnat receptia desii aceste remorchere sint practic maritime nu fluviale. poate fi o dedicatie pentru o firma.
Persoane implicate: Florinel contrabandistul și iubita sa, Dioxina, sunt doar două dintre cele 4.
Doua dintre persoanele implicate sunt Florinel contrabandistul si iubita lui, distinsa Dioxina…
Dupa ce termin cu procesul ma ocup de voi COMENTACILOR
Oare procurorii parchetului european a intrebat si de dragele Cernavoda si Calafat ?