Taxe mari, servicii slabe calitativ
Salariul minim brut din România depăşeşte media regiunii Europei Centrale şi de Est, însă, în acelaşi timp, ţara are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, respectiv de 41,5 la sută, potrivit unei analize Deloitte România. Salariatul român primeşte procentual mai puţin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul şi contribuţiile la bugetele publice fiind mai ridicate, însă acest lucru nu se regăseşte şi în calitatea serviciilor publice, precum educaţie, sănătate, infrastructură, avertizează compania.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.