Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Strugurii ne aduc toamna

Ar fi semn rău să ne plângem din cauza căldurii, chit că se anunţă zile cu temperaturi de până la 31 de grade. Dacă aruncăm o privire pe tarabele din Piaţa Centrală, am putea spune că vara e pe sfârşite. Nu departe de strugurii importaţi din Italia, care se dau cu 3,99 lei kilogramul, am găsit şi ciorchini crescuţi în viile noastre.

Sunt ceva mai scumpi, 5 lei kilogramul, dar am spune că merită. Boabele sunt dulci, semn că strugurii n-au fost culeşi nici prea devreme, nici prea târziu.

Am numărat, ca niciodată, vreo şase comercianţi veniţi la piaţă cu afine. Cel mai mic preţ al fructelor din care se poate naşte o dulceaţă de zile mari sau o băutură numit afinată este 10 lei per kilogram, iar cel mai mare, 15 lei. Pepeni sunt din belşug, la fel ca şi săptămânile trecută.

Lubeniţele cu coaja verde şi miez roşu nu costă mai mult de 60 de bani, dar veţi găsi şi la 50 de bani, dacă aveţi răbdare să căutaţi. Cei galbeni nu scad încă sub pragul de 1,5 lei pe kilogram.

Preţul piersicilor începe de la 2,5 lei şi urcă cu cel mult un leu. Suratele lor frumos epilate, nectarinele, nu costă mai mult de 2,5 lei kilogramul. Prunele se dau la 1,5 lei, iar perele la 5 lei sau 6 lei.

În ceea ce priveşte mâncarea, nu desertul, aveţi voie să vă gândiţi, până luni, la cartofii de 1 leu kilogramul sau la dovleceii cu acelaşi preţ, la păstăile care vă pot costa şi 2,5 lei, dar şi de două ori pe atât sau la vinetele de 1,5 lei.

Să nu vă împingă cumva păcatul spre plătica mare de 5,5 lei kilogramul, sau, Doamne fereşte!, spre păstrăvul de 22 de lei. Prea curată n-ar fi nici pofta de fripturi de porc de 17,45 lei sau de şniţelele de viţel care costă aproape 26 de lei kilogramul.

Asta, evident, dacă aţi postit. Dacă nu, desfătaţi-vă după pofta inimii, în cazul în care vă ţin buzunarele! 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.