”Scrumbia de Dunăre afumată”, produs protejat
Certificatul european de înregistrare în registrul Denumirilor de Origine Protejată şi al Indicaţiilor Geografice Protejate pentru "Scrumbia de Dunăre afumată" (IGP) a fost înmânat ministrului Agriculturii, Petre Daea, de comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan. Întrevederea a avut în marja reuniunii Consiliului Uniunii Europene - Agricultură şi Pescuit, ce se desfăşoară în perioada 17-19 decembrie, la Bruxelles.
"Scrumbia de Dunăre este un pește sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre. Specia nu poate fi crescută în acvacultură și este capturată numai în cursul migrației pe Dunăre. Are 250-400 grame și între 25-30 centimetri și este recunoscut drept cel mai bogat pește în grăsimi din lume, raportat la talia sa. Scrumbia este pregătită sub formă întreagă, după curățare, sărată și afumată la rece, după o metodă veche, din aria geografică definită. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată procesului de afumare", se precizează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Odată cu certificatul de înregistrare a "Scrumbiei de Dunăre afumată", ministrul Agriculturii a primit certificatul de înregistrare şi pentru vinul "Însurăţei", produs în Brăila. Cele două se alătură altor patru produse alimentare românești protejate în UE: Novac afumat din Țara Bârsei, Telemea de Ibănești, Salam de Sibiu și Magiun de prune de Topoloveni. În total, la nivelul UE, sunt înregistrate 1.440 de produse protejate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.