Contracte pentru constructori la drumurile judeţene
Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 242 Folteşti – Măstăcani – Chiraftei – Fârţăneşti – Viile – Umbrăreşti – Târgu Bujor – Vârlezi. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat cu grupul de firme SC Citadina 98 SA Galaţi & SC Tancrad SRL Galaţi & SC Lemacons SRL Galaţi, iar valoarea este de 68.352.078 de lei, TVA inclus. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 18 de luni de la momentul în care este emis ordinul de începere a lucrărilor.
“Vom reabilita şi moderniza complet cei 30,7 km de pe DJ 242. Vorbim de lucrări de consolidare a fundaţiei drumului, de extindere a căii de rulare acolo unde este nevoie, de reabilitare a tuturor podurilor şi podeţelor de pe traseul drumului şi bineînţeles lucrări de asfaltare şi semnalizare rutieră. Vor fi amenajate trasee pietonale, rampe de acces şi staţii de transport public, iar drumul va beneficia de elemente suplimentare pentru siguranţa circulaţiei”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Valoarea totală a investiţiei este de 72.206.493 de lei, suma care include contractul de execuţie a lucrărilor, realizarea expertizelor tehnice, elaborarea documentaţiilor tehnice pentru toate fazele de proiectare, dirigenţia de şantier şi plata cotelor şi a taxelor legale. Fondurile au fost obţinute în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 4.258.044 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.