Proiecte derulate în Galaţi prin Compania Naţională de Investiţii
Compania Naţională de Investiţii are în derulare, la Galaţi, trei obiective importante, în valoare de aproape 32 milioane de lei, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.
Cel mai amplu este proiectul de consolidare a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf.Andrei", din Galaţi, în valoare de 25,03 milioane de lei, executat în proporţie de 27 la sută. CNI mai derulează un proiect privind realizarea unui aşezământ cultural la Nicoreşti, investiţie de 2,56 milioane de lei, executat în proporţie de 20 la sută, precum şi un proiect de construire a unei săli de sport la Schela, în valoare de 4,07 milioane de lei, unde ordinul de începere a lucrărilor va fi dat după aprobarea proiectului tehnic.
Ministrul a precizat că, în prezent, mai sunt trei obiective de investiţii în procedură de achiziţii şi 15 proiecte de investiţii în diferite etape de promovare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.