Piaţa auto, dominată de maşinile second-hand
Numărul înmatriculărilor de autoturisme a depăşit 352.000 de unităţi în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 0,9 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018, din acest total 73,5 la sută fiind reprezentate de maşinile second-hand, relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Astfel, în intervalul ianuarie - iulie 2019, din numărul total de înmatriculări înregistrate în România, 258.005 unităţi sunt rulate (scădere de aproape 6 la sută, comparativ cu primele şapte luni din 2018), iar 94.826 de exemplare sunt autoturisme noi (+25,97 la sută).
În ceea ce priveşte înmatriculările de autovehicule noi, din ianuarie şi până în iulie, cele mai multe au fost din gama Dacia - cu 28.618 unităţi, în creştere cu 34,91 la sută faţă de acelaşi interval din anul anterior.
La nivel de autoturisme rulate, cele mai multe înmatriculări din această categorie au fost consemnate pentru Volkswagen - cu 63.400 de unităţi (-8,15 la sută, comparativ cu perioada similară din 2018).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.