Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Astăzi, la „Fani Tardini”, gala locală a Topului IMM-urilor

Companiile gălăţene care în ultimul an au obţinut cele mai bune rezultate în afaceri vor fi premiate astăzi, 3 octombrie, în cadrul ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România, ce se va desfăşura, cu începere de la ora 15,00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.

„Acest Top este „un barometru” al mediului de afaceri, ne indică cât de favorabile sunt condiţiile pentru derularea în zona noastră a unor activităţi economice. Iar rezultatele din acest an reflectă că avem sectoare economice cu potenţial, dar şi întreprinzători de valoare, capabili să obţină performanţe”, ne-a declarat Marian Filimon, preşedinte al Patronatului IMM-urilor Galaţi şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional al CNIPMMR, căruia îi revine şi calitatea de amfitrion al manifestării.

Festivitatea de premiere a celor mai bune companii gălăţene va fi precedată de lansarea „Cartei Albe a IMM-urilor 2019” pentru Regiunea de Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, la eveniment urmând să participe inclusiv preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, şi Liviu Rogojinaru, secretar general al CNIPMMR şi vicepreşedinte al Comitetului Economic şi Social (CES).

La această sărbătoare a mediului economic sunt aşteptaţi să participe atât reprezentanţi ai mediului de afaceri, cât şi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai unor instituţii financiar-bancare, ai mediului academic, precum şi toţi cei care, într-un fel sau altul, sunt interesaţi de viitorul mediului economic gălăţean.

Gala mediului de afaceri se va încheia cu un cocktail în onoarea premianţilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.