Comisia Europeană, ignorată de Ministerul Transporturilor !
* Fondurile europene se câştigă în teritoriu şi se pierd la ministere! *
„Buba” accesării fondurilor europene nu vine din teritoriu, ci de la Guvern, spune viceprimarul Mircea Răzvan Cristea, care a relatat despre un scandal în care s-a implicat Ministerul Transporturilor.
„Nu a apărut în presă: am avut, în noiembrie, întâlnirea, la nivel naţional, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru ISPA şi s-a făcut acolo o analiză a absorbţiei fondurilor de preaderare. Ministerul Transporturilor este beneficiarul unor fonduri foarte mari pe ISPA, pentru centuri pe culoarul Sibiu – Arad. Acolo sunt foarte mulţi bani!”
„Ei, la adunarea aceasta chiar a fost o situaţie extrem de delicată: nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Transporturilor, la o întâlnire la nivelul Comisiei Europene! Nimeni! Cei de la Comisie s-au supărat, în mod evident, mai ales că pe un plan de 2 ani, ministerul îşi propusese să cheltuiască foarte mulţi bani!”
„Deci nu administraţia locală este cea care nu absoarbe fondurile europene ! Aceasta e campioană la absorbţie de fonduri, în general, nu numai la Galaţi, care este pe locul întâi în România la ISPA. La nivel guvernamental sunt probleme!”





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.