Fondurile de pensii private obligatorii
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 60,09 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2019, în creştere cu 26,48 la sută faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 37,1 miliarde de lei, respectiv 60,91 la sută. Pe locul doi se află acţiunile, cu 13,4 miliarde de lei (22,5 la sută). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,236 miliarde de lei, respectiv 6,95 la sută din totalul activelor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.