Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Depunere proiecte PNDR pentru 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat recent calendarul orientativ al sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR pentru anul 2020. Este vorba despre 12 măsuri și submăsuri, cu o valoare totală a finanțării estimată de aproximativ 210,8 milioane de euro, iar termenul de depunere acoperă intervalul februarie – iulie 2020. 
Cele mai generoase alocări sunt destinate, pe de o parte, investițiilor pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații (peste 43 de milioane euro), sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri (cca 42,7 milioane euro), iar, pe de altă parte, plăților pentru angajamente de silvo-mediu, în valoare de aproximativ 42,3 milioane euro. 
Calendarul detaliat poate fi consultat de către cei interesați pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.