Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Evidenţa plăţilor de TVA

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi informează contribuabilii persoane fizice și juridice neînregistrate în scopuri de TVA, inclusiv persoanele impozitate la normă de venit, că au obligația completării jurnalului pentru vânzări și a jurnalului pentru cumpărări.
„În vederea luării în evidenţă ca plătitor de TVA şi pentru o bună determinare a plafonului de scutire, persoanele care aplică regimul special de scutire reglementat de art. 310 din Codul fiscal (cele a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 de euro, respectiv, 300.000 de lei) au obligația să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi realizate de o mică întreprindere, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări, precum şi evidenţa bunurilor şi a serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări”, precizează AJFP Galaţi.
Se au în vedere prevederile stipulate la pct. 84 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016, dat în aplicarea art. 310 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.