Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Preţurile agroalimentare încep să revină la normal

Preţurile au crescut brusc la aproape toate produsele de bază, în data de 17 martie, dar majoritatea dintre aceste preţuri, mai puţin mărfurile care vin din import, au revenit la valorile iniţiale în 19 şi 24 martie, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

"Prin Direcţiile Agricole Judeţene, am declanşat o acţiune de monitorizare a preţurilor la raft. Şi am luat majoritatea retailerilor mari, lanţurile de magazine. (…) Nu contest că în anumite magazine de cartier sau în anumite pieţe, unii indivizi nu au încercat şi nu au reuşit să facă speculă şi, la un moment dat, să crească aceste preţuri, dar pe termen lung am constatat că într-o săptămână, chiar dacă la început preţurile au crescut brusc şi au speriat lumea, ele au coborât simţitor, din două motive, spunem noi (…) La declanşarea crizei toată lumea a alergat şi a făcut stocuri, iar apoi cumpărăturile au devenit din ce în ce mai puţine. În paralel s-au închis şi restaurantele şi fast-food-urile", a explicat Oros. El a precizat că în prezent există producători de toate categoriile, atât legumicultori, cât şi producători de carne, care spun că au marfă, au stocuri şi nimeni nu mai cere.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.