O nouă etapă în proiectul județean de management al deșeurilor
UAT Județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) proiectarea și execuția închiderii depozitului neconform de la Tecuci, stație de transfer și stație de compostare Tecuci, stație de transfer Târgu-Bujor, cu o valoare totală de aproape 54 milioane de lei. Toate acestea fac parte din proiectul de mari dimensiuni al instituției privind realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Galați, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Procedura de achiziție prevede posibilitatea împărțirii lucrărilor solicitate în două loturi, primul fiind reprezentat de proiectarea și închiderea depozitului neconform de la Tecuci, cu o valoare de circa 21,15 milioane de lei, iar al doilea se referă la proiectarea și execuția stațiilor de transfer și de compostare de la Tecuci, precum și a stației de transfer de la Târgu-Bujor, la nivelul de 32,83 milioane de lei. În ambele situații, criteriul de atribuire îl va reprezenta ”cel mai bun raport calitate-preț”, ponderea de 90% urmând a o avea componenta financiară, diferența fiind făcută de experiența deținută de șeful echipei de proiectare. Tipul procedurii va fi licitație deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 25 mai, ora 15,00, tot atunci urmând ca acestea să fie deschise în SEAP.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.