Se anunţă un an cu producţie mare de usturoi
În România, se pare că anul 2020 va aduce o creștere consistentă a producției de usturoi. Aceasta și datorită faptului că alocarea aferentă programului de ajutor de minimis a fost majorată cu 60 la sută, fiind alocate 7,5 milioane de lei, față de 4,5 milioane de lei în 2019, potrivit datelor publicate recent de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Programul se află în derulare și a fost îmbunătățit la solicitarea producătorilor agricoli, astfel încât să se asigure piața cu produse de calitate, autohtone. Numărul solicitanților înscriși la data de 15 mai, respectiv 1.098, este aproape triplu față de totalul beneficiarilor programului din anul 2019. În ceea ce privește suprafața cultivată la aceeași dată de 15 mai, aceasta este de 1.153 de hectare, față de doar 379 de hectare în anul anterior.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.