Reducere a tranzacțiilor cu terenuri în Galați
Galațiul a părăsit în mai 2020 topul județelor cu cele mai numeroase tranzacții de terenuri, după ce luni bune a ocupat locuri pe podium. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a cincea lună a anului 2020 sunt Dolj - 444, Timiş - 407 şi Brăila - 350.
În ceea ce privește cele mai multe vânzări de imobile, acestea au fost înregistrate, în luna mai 2020, în București - 5.266, Ilfov - 3.838 și Cluj - 2.022. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj - 133, Covasna - 144 şi Hunedoara - 234.
Per ansamblu, în mai 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 32.089 de imobile, cu 5.068 mai multe față de luna aprilie 2020. Totuși, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna mai a acestui an este cu 12.367 mai mic față de perioada similară a anului trecut.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.