Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Despăgubiri pentru culturile de toamnă calamitate

Potrivit secretarului de stat gălățean din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Scarlat, fermierii afectați de secetă vor primi sprijin din partea Guvernului pentru acoperirea unei părți din sumele investite în culturile de toamnă.

"Sper ca cei mai mulți dintre fermierii afectați de seceta cruntă, să reușească în baza acestui ajutor să nu piardă din dimensiunea exploatațiilor și sa aibă forța de a relua anul agricol 2020-2021. Sumele pe care le-am calculat vor fi diferențiate în funcție de cultură, pe hectar, după cum urmează: grâu - 925 de lei, secară - 925 de lei, triticale - 805 lei, orz - 912 lei, orzoaică - 951 de lei, ovăz - 772 de lei și rapiță - 1.002 lei", a precizat Scarlat.

Dincolo de cuantumurile acestor despăgubiri pentru suprafețele calamitate de seceta pedologică, să amintim că la Galați culturile însămânțate în toamnă cu grâu au fost afectate în proporție de 83 la sută, cele de orz chiar cu 85 la sută, iar rapița a fost compromisă în procent de 68 la sută. Per total, suprafețele calamitate pentru aceste culturi de toamnă se ridică la 58.500 de hectare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.