Despăgubirea fermierilor afectați de secetă, neconstituțională
Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile încalcă Legea fundamentală, a stabilit, marți, Curtea Constituțională a României (CCR). "În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituțională, în ansamblul său", a transmis Curtea Constituțională. CCR a stabilit că actul normativ contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât conține dispoziții contradictorii care conduc la imposibilitatea de calificare a ajutorului de stat instituit ca fiind unul supus obligației de notificare a Comisiei Europene sau ca fiind unul exceptat de la această obligație. De asemenea, Curtea a constatat că în procedura de adoptare a legii nu a fost solicitată fișa financiară de la Guvern, ceea ce contravine dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.