Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viramente efectuate pentru peste 85 la sută dintre fermieri. Campania APIA de plăți în avans continuă

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Galați precizează că, în perioada 16 octombrie - 19 noiembrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020 un număr de 14.409 fermieri gălățeni, din care 520 de fermieri cu suprafețe mai mari de 50 de hectare. Acest total reprezintă 85,6 la sută din numărul total al fermierilor eligibili în cadrul campaniei.

Cuantumurile plăților în avans pentru anul de cerere 2020 au fost efectuate în baza Hotărârii de Guvern nr. 819/2020 privind stabilirea cuantumului pe hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

În conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene de punere în aplicare, până la data de 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 la sută în cazul plăților directe și de până la 85 la sută în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.