Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spre ce s-au orientat investiţiile din economie

Investiţiile nete realizate în economia naţională în primele nouă luni ale anului în curs au însumat 68,880 miliarde de lei, în creştere cu 0,7 la sută comparativ cu perioada similară din 2019, peste jumătate din ele fiind realizate în sectorul construcţiilor noi, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În trimestrul trei din 2020, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 27,195 miliarde de lei, în scădere cu 0,7 la sută, comparativ cu trimestrul trei din 2019.
INS precizează că în trimestrul trei 2020 a fost consemnată o scădere la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 10,2 la sută. Creşteri s-au înregistrat la lucrări de construcţii noi, cu 4,9 la sută, şi la alte cheltuieli, cu 3,9 la sută.
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 0,7 la sută. Creştere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi cu 6,4 la sută. Scăderi s-au înregistrat la alte cheltuieli cu 13,8 la sută şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 3,0 la sută.
INS menţionează că investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.