Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci proiecte gălățene eligibile pentru finanțare europeană

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat raportul de selecție intermediar pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, componenta infrastructură de irigații din PNDR 2020.

Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finanțare în această etapă se ridică la 30 de milioane de euro.

În perioada aferentă acestei etape au fost depuse on-line, pe www.afir.info, 95 de proiecte de investiții în infrastructura secundară de irigații, cu punctajul mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte.

Dintre acestea, prin acest raport intermediar 30 proiecte au fost selectate pentru finanțare, beneficiarii eligibili, respectiv Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI), urmând să primească fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro. Printre ele, se află și cinci proiecte depuse de OUAI din județul Galați. Este vorba de cele ale OUAI Plot 42 din comuna Tudor Vladimirescu pentru reabilitarea și modernizarea SPP 42, OUAI Piscu pentru modernizarea SPP 22, OUAI Independența-Siret pentru modernizarea și retehnologizarea SPP 56, OUAI Frumușița pentru retehnologizarea și modernizarea SPP Frumușița și OUAI Liești pentru reabilitarea și modernizarea Plotului 43/44.

Un nou raport pentru selecția restului de proiecte se află în faza procedurală avansată, conform AFIR.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.