Întârzieri în accesarea Fondului pentru o tranziție justă
Europarlamentarul Dan Nica a declarat, marţi, 23 februarie 2021, că România este în pericol să piardă 1,112 miliarde de euro, bani alocaţi prin Fondul pentru o tranziţie justă, conform Agerpres.
"România a reuşit contraperformanţa ca în loc de peste 4 miliarde, cât erau alocaţi de către Comisia Europeană, să ieşim din negocieri doar cu ceva mai puţin de 2 miliarde. Acest Fond de tranziţie justă este compus din această sumă pe care am menţionat-o şi o diferenţă de peste 800 de milioane din cadrul financiar multianual. Aceşti bani, 1,112 miliarde de euro, trebuie contractaţi până la finalul anului viitor, un interval de timp foarte scurt, (...) iar România este în mare întârziere", a afirmat europarlamentarul gălățean, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.
"(...) aceşti bani sunt în principal pentru şase regiuni ale României: Hunedoara, Gorj, Galaţi, Dolj, Prahova şi Mureş. Aceste judeţe ar trebui să beneficieze de aceşti bani pentru a putea face tranziţia de la o economie bazată în principal pe emisie de bioxid de carbon către o economie bazată pe emisii cât mai reduse, dacă se poate zero", a mai precizat Dan Nica.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.