Peste 13 milioane de lei pentru PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a reluat, după adoptarea bugetului de stat, în luna martie, plățile în vederea decontării facturilor pentru obiectivele de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
În județul Galați, decontările pentru PNDL ajung în 21 unități administrativ-teritoriale și totalizează 13,32 milioane de lei. Viramente consistente au luat destinația comunelor Cavadinești și Barcea, fiecare cu peste 2,6 milioane de lei. De asemenea, alocări semnificative, de aproape un milion de lei fiecare, au primit Fârțănești, Scânteiești și Negrilești. Celelalte UAT gălățene care au primit fonduri pentru achitarea lucrărilor executate prin PNDL sunt: Băneasa, Brăhășești, Cosmești, Costache Negri, Cudalbi, Gohor, Ivești, Munteni, Nicorești, Oancea, Rediu, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Șendreni și Vârlezi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.