Euro testează trecerea peste 4,93 lei
La jumătatea săptămânii, leul a avut o evoluție descendentă față de principalele valute, la care a contribuit nivelul ridicat al cererii comerciale, importatorii urmând să achite achizițiile făcute înainte de Sărbătoarea Paștelui.
Tranzacțiile din piața valutară se realizau miercuri în culoarul 4,924 - 4,929 lei/euro, iar cursul a fost stabilit la 4,9254 lei, după ce la jumătatea zilei s-a observat o creștere a ofertei de valută, care poate semnala o eventuală corecție din partea băncii centrale.
Marți, media a fost stabilită la 4,9256 lei, în timp ce BCE a calculat o cotație de 4,9275 lei. Au apărut primele semne că urmează o schimbare a politicii monetare a marilor bănci centrale, care să readucă dobânzile de la 0% sau chiar mai puțin la valori pozitive.
D-na Janet Yellen, secretarul Trezoreriei americane și fostă șefă a Rezervei Federale, a declarat marți că există posibilitatea majorării dobânzilor „pentru a ne asigura că economia nu se supraîncălzeşte”, urmare a măsurilor de stimulare a căror valoare depășește, până acum, 5.300 miliarde de dolari. Declarația d-nei Yellen a avut ca efect aprecierea monedei americane, iar euro se tranzacționa în culoarul 1,1986 – 1,2066 dolari. În piața locală, media dolarului a urcat de la 4,1011 – 4,1035 lei.
Cursul monedei elvețiene, care stagna la 1,097 – 1,101 franci/euro, a crescut de la 4,4825 la 4,4827 lei. Media lirei sterline a crescut de la 5,6937 la 5,7030 lei, maxim al ultimelor două săptămâni.
Prețul gramului de aur a scăzut de la 235,2439 la 234,7735 lei, în timp ce uncia fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.775 – 1.783 dolari.
Nivelul dobânzilor interbancare nu cunoaște modificări de circa două săptămâni.
Miercuri, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagna marți la 1,59%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,75%.
În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5539 la 4,5752 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a apreciat de la 360,45 la 360,08 forinți/euro.
Tendința descendentă manifestată de bitcoin, după creșterea de luni la 58.900 dolari, se menținea și miercuri.
Moneda digitală cobora pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 53.000 – 55.500 dolari.
Cotațiile Ethereum se stabilizau la 3.212 – 3.376 dolari, după creșterea de marți la peste 3.500 dolari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.