Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Leul a fost stabil, bitcoin s-a prăbușit

Anunțul făcut marți de Eurostat, conform căruia economia României a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 2,8% față de de ultimul trimestru din 2020, majorare care reprezintă un record pentru Uniunea Europeană, a calmat piața valutară, unde leul intrase pe o pantă ascendentă.

Cursul euro a scăzut miercuri de la 4,9268 la 4,9267 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,924 – 4,929 lei, cotații apropiate de cele din ședințele precedente.

Leul rămâne încă decuplat de la evoluțiile din regiune, unde monedele s-au apreciat în ultimele două săptămâni, profitând de reducerea semnificativă a aversiunii față de risc. În această perioadă, media celei poloneze s-a apreciat cu peste 1,2% iar a celei maghiare cu aproape 2,6%.

Marcările de profit de miercuri, au făcut ca cursul euro/zlot să crească de la 4,5272 la 4,5306 iar cel euro/forint de la 350,99 la 351,47.

Bitcoin s-a prăbușit miercuri la circa 36.400 dolari, maximul fiind de 43.600 dolari, iar tendința era una de menținere a deprecierii. Comparativ cu data de 14 aprilie pierderea înregistrată de moneda digitală este de peste 32.000 dolari/unitate, capitalizarea bursieră coborând de la peste 2.000 de miliarde dolari la puțin peste 720 miliarde dolari.

După ce s-a apropiat săptămâna trecută de 4.700 dolari, ether a scăzut până la un minim de 2.460 dolari.

Înjumătățirea valorii s-a datorat deciziei Chinei de a interzice băncilor și instituțiilor financiare să ofere servicii de tranzacționare a monedelor digitale.

Euro a crescut miercuri la 1,2246 dolari, maxim al ultimelor circa cinci luni, după care a făcut un pas înapoi spre 1,22 dolari. Cursul monedei americane a urcat, în aceste condiții, de la 4,0326 la 4,0341 lei.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,096 – 1,101 franci/euro, de la 1,093 – 1,096 la începutul săptămânii, iar media ei a coborât de la 4,4926 la 4,4778 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7268 la 5,7168 lei.

După creșterea de marți la 242,2201 lei, prețul gramului de aur a coborât la 241,0874 lei, consecință a faptului că uncia a alunecat de la 1.871 la 1.851 dolari.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a continuat să stagneze la 1,54%, nivel stabilit la începutul săptămânii trecute. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, stagna la 1,66%, valoare stabilită marți, iar cel la 12 luni se menținea la 1,75%.

(Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.