Ajutoare de stat pentru investiții strategice
Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat dedicată stimulării investiţiilor strategice pentru noi activităţi economice, cu un buget total de 3,75 miliarde de lei.
În cadrul acestei scheme, pot fi finanţate cu ajutor de stat investiţiile iniţiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puţin 500 milioane de lei (aproximativ 100 milioane de euro) constând în demararea unei unităţi noi sau diversificarea unei unităţi, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice etc.
Conform ministerului, implementarea schemei de ajutor de stat va ajuta la depăşirea efectelor crizei economice produse de pandemia de COVID-19 prin creşterea competitivităţii şi realizarea unor transferuri de tehnologie de ultimă oră şi know-how în economia românească. Acestea vor contribui atât la creşterea capacităţii productive, cât şi la creşterea nivelului exporturilor la nivelul întregii economii.
Proiectul de act normativ, însoţit de Nota de fundamentare, a fost publicat pentru consultare publică pe site-ul ministerului, la secţiunea Transparenţă decizională - Proiecte acte normative.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.