Deficit de 26,1 miliarde de lei la bugetul general consolidat
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,29 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) după primele cinci luni al acestui an, de la 1,81 la sută din PIB la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor de Ministerul Finanţelor. Deficitul bugetar, în sumă de 26,18 miliarde de lei, este, însă, în scădere comparativ cu soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 3,68 la sută din PIB.
"Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-mai 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 3,88 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 6,56 miliarde de lei (10,44 miliarde de lei, respectiv 0,91 la sută din PIB)", precizează Ministerul Finanţelor.
Veniturile bugetului general consolidat au însumat 147,36 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, cu 23,2 la sută peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut în timp ce cheltuielile, în sumă de 173,55 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 9,5 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.