O nouă adunare generală la Solidaritatea
Conducerea sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi a anunţat că astăzi, după orele prânzului (ora15), va avea loc o nouă adunare generală a sindicatului, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Decizia organizării unei noi şedinţe de acest fel a fost luată după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, sindicaliştii se întâlneau la Slănic Moldova cu acelaşi scop.
De această dată, potrivit declaraţiilor preşedintelui sindicatului, Gheorghe Tiber, adunarea are pe ordinea de zi mai multe chestiuni importante pentru activitatea Solidarităţii.
Este vorba despre prezentarea unui raport de expertiză contabilă făcut cu scopul de a se clarifica animozităţile din interior, dar şi despre luarea unei decizii referitoare la conflictul de interese deschis la nivelul combinatului de la Galaţi.
În cele din urmă, liderii îşi vor consulta membrii în legătură cu eventuale deplasări în Capitală, unde urmează să aibă loc manifestări de protest organizate de către confederaţiile sindicale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.