Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rata inflației a crescut, ne aşteaptă un val de scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5 la sută în luna iulie 2021, de la 3,9 la sută în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64 la sută, serviciile cu 2,74 la sută, iar mărfurile alimentare cu 2,33 la sută, potrivit datelor INS.
Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1 la sută, iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) majorarea preţurilor a fost de 4,4 la sută.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 - iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 - iulie 2020) este 3,1 la sută.
La rândul ei, Banca Naţională a României a majorat la 5,6 la sută prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4 la sută pentru sfârşitul anului viitor.
"Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5 la sută. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor, datorită faptului că dispare şi efectul de bază din ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale, prognoza noastră este că indicele preţurilor de consum coboară la 3,4 la sută", a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.