Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

DGFP Galaţi - ieri închis, astăzi la treabă

Funcţionarii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi, afiliaţi Alianţei sindicale Sed Lex, s-au aflat, ieri, în grevă generală.

Contribuabilii care au avut de depus sau ridicat acte la şi de la Fisc au fost nevoiţi să-şi schimbe planurile, însă mulţi dintre ei au fost în asentimentul greviştilor, fiind la rândul lor, afectaţi de măsurile iniţiate de Guvern.

La greva de la Finanţe au participat peste 85 la sută din cei aproximativ 650 de membri afiliaţi Sed Lex. „Lucrurile s-au desfăşurat aşa cum s-au planificat, fără semnalarea vreunui incident”.

„Ne dorim ca această grevă să fie un semnal de alarmă pentru guvernanţi, ne-a declarat Dan Mihalache, liderul sindicatului Sed Lex Galaţi”.

„Bugetarii sunt împinşi spre o situaţie greu de suportat prin aceste reduceri şi nici măcar nu avem siguranţa că lucrurile se vor opri aici”.

„Gândiţi-vă că sunt familii în care ambii soţi sunt bugetari, că sunt persoane care au credite, datorii, cum vor reuşi să şi le achite dacă lor li se taie un sfert din salarii?”.

Liderul Sed Lex a precizat că extinderea mişcărilor de protest va depinde de ceea ce vor dori oamenii şi de deciziile care se vor lua la nivelul conducerii sindicale.

Cert este că, deşi lucrul va fi reluat astăzi la DGFP Galaţi, nu se anunţă vremuri prea liniştite.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.