Dobânzile nu se opresc din creștere
Creșterea inflației și sterilizarea constantă a lichidității din piața monetară de către BNR au împins dobânzile interbancare în sus dar au ajutat la stoparea evoluției negative a leului.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut miercuri de la 1,69 la 1,74%, față de 1,61% valoare care se înregistra săptămâna trecută. Reamintim că la sfârșitul anului trecut indicele se situa la 2,03%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,79 la 1,80% iar cel la 12 luni de la 1,88 la 1,91%.
Cotațiile euro au avut o evoluție descendentă, în condițiile în care cererea de lei s-a majorat. După o deschidere la 4,951 lei cotațiile euro au scăzut după ora 14:00 până la 4,946 lei. BNR a stabilit o medie de 4,9480 lei, față de 4,9481 lei în ședința de marți.
Moneda unică a scăzut până la 1,1640 dolari, minim al ultimelor zece luni, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,2382 la 4,2432 lei.
Dolarul a beneficiat de statul său de „refugiu” cât și de perspectiva ca Rezerva Federală americană să înceapă din noiembrie să reducă din noiembrie achizițiile sale de active, urmând ca din 2022 să majoreze, de cel puțin două ori, dobânda sa de politică monetară.
Criza combustibililor din mai multe regiuni ale Marii Britanii au provocat deprecierea lirei sterline față de dolar, de circa 1,4%, și euro. La noi, cursul a coborât de la 5,7829 la 5,7361 lei.
Media francului elvețian a coborât de la 4,5670 la 4,5665 lei.
Uncia fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.737 – 1.746 dolari iar prețul gramului de aur a crescut de la 236,8761 la 237,6492 lei.
În regiune, deprecierea monedei maghiare s-a limitat de la 359,41 la 359,47 forinți/euro. În schimb, media monedei poloneze a crescut de la 4,6192 la 4,6287 zloți/euro.
Bitcoin a scăzut în marți seară până la 40.800 dolari dar a revenit miercuri la 42.600 dolari. Pierderile suferite de ether au fost mai mică amploare iar acesta fluctua între 2.790 și 2.950 dolari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.