Fonduri pentru IMM-urile afectate de pandemie
Ghidul solicitantului pentru măsura 4.1.1. "Investiţii în activităţi productive" din cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19, a PO Competitivitate, este în proces de consolidare la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi va fi finalizat în aproximativ o lună. Cei interesaţi vor avea la dispoziţie o perioadă de 30 de zile până la lansarea apelului, pentru pregătirea proiectului în vederea depunerii acestuia. Valoarea minimă a finanţării nerambursabile va fi de 50.000 de euro, iar valoarea maximă este de 1.000.000 de euro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.